P este de la prietenie

Hai sa ne amintim macar pentru o clipa toate acele lucruri miniscule pe care se pare ca le-am uitat.

I. Iti aduci aminte cand ne-am intalnit prima oara? Credeam ca un pui de castan poate fi plantat in curtea scolii si eram sigure ca toti puii de catel au nevoie de un adapost. Nici macar nu te observasem, mama a fost cea care mi-a indreptat atentia catre tine, linistindu-ma, spunandu-mi ca si la acel inceput de an, clasa a V-a, voi putea sa imi fac prieteni. Nu stiam cine esti si nici nu doream sa te cunosc. Pentru mine erai o simpla colega, una care statea pe randul opus, care nu vorbea prea des si care nu iesea cu nimic in evidenta. Intr-o zi, nu stiu cum s-a intamplat, dar am reusit sa vorbim. Acela a fost momentul in care am constientizat amandoua ca lucrurile pe care le avem in comun nu pot fi numarate pe degete. Iar asta a fost startul unui lucru ce poate fi numit prietenie fiindca am ras si am plans fara sa ne pese de cine suntem privite, fiindca am intrat si am iesit din belele fara sa privim in urma si pentru ca am creeat amintiri. Chiar daca unele momente au fost oribile, hidoase si imposibil de redat in cuvinte, am reusit mereu sa facem haz de necaz si ne-am spus intotdeauna ca putea sa fie si mai rau. Dupa mai bine de 5 ani, iata-ne tot aici, la fel cum eram si atunci, insa putin mai realiste. Acum stim ca un castan nu poate trai intr-o curte de scoala aglomerata, iar puii de catel nu pot fi ajutati de niste simple eleve. Dar totusi … viata ni se deschide inainte si depinde de noi cat de departe dorim sa inaintam impreuna. Capul sus! Asa cum intamplarile rele au devenit pure amintiri, la fel de bine vor deveni si acestea.

II. Iti aduci aminte cand ne-am intalnit prima oara? Eu nu. Te vedeam, dar nu stiam ca numele tau de familie incepe cu litera B. Erai la un pas de mine, dar nu doream sa te privesc. Caracterul si felul tau de a fi era in antiteza cu al meu. Ascultai un gen muzical pe care eu il detest, vorbeai intr-un mod care mi se parea urat pentru o domnisoara si aveai un caracter atat de exploziv incat o singura secunda in preajma ta era greu de trait. Te-ai apropiat si ai incercat sa vorbesti, sa ma faci sa te cunosc. Eu nu am vrut si stim bine amandoua cat ne-a luat sa devenim prietene. Un an? Doi? Cine mai stie … ? Acum timpul parca e lipsit de valoare. Treptat am realizat ca tu esti ceea ce eu nu voi putea fi vreodata. Iar asta, oricat de trist ar putea sa sune, pe mine ma face fericita. Si stiu ca acolo, adanc de tot in inima mea, sunt constienta ca viata ar fi fost cu totul alta daca nu te-as fi cunoscut. Dar hei! Ce conteaza ca suntem doi poli opusi? Avem incredere, vorbim si radem si treptat treptat ne putem face ziua mai frumoasa chiar daca nimic in jur nu pare sa surada. Ce altceva sa conteze daca nu asta?

III. Iti aduci aminte cand ne-am intalnit prima oara? La inceput de liceu imi pusesem ambitia sa nu ma imprietenesc cu nimeni dintre cei care vor veni. Era un sistem de autoaparare, care nu permitea indivizilor straini sa treaca frontierele eului meu interior. Cand am inceput sa vorbim pentru prima oara, mi se parea ca subiectele nu se conturau asa cum ar fi trebuit. Incercam sa vorbesc, dar nu gaseam ce. Puteam sa petrec ore in sir stand fara a fi capabila sa scot macar un cuvant amarat. Iar apoi te-ai indepartat si luni intregi ai fost doar o simpla colega de clasa. Apoi, printr-un joc viclean al sortii am fost puse iar fata in fata. Un hobby comun? Nu, mai mult un pretext sa devenim prietene. Si asa am reusit sa ne cunoastem, stand mai mult una in preajma alteia, avand curajul sa vorbim si nefiind constranse sa dezvaluim lucrurile care ne deranjau. Nimic mai simplu. Treptat am ajuns sa nu mai fac diferente intre tine si ele, iar inainte sa fiu constienta am avut un nou prieten. Acest sentiment l-am descoperit cu mult dupa ce aparuse, iar atunci nu stiam daca ar trebui sa rad sau sa stau si sa cuget asupra vietii, asupra lucrurilor mici care se petrec zilnic. Stiu ca mereu voi putea avea incredere in tine. Stiu ca esti acolo cand am nevoie si nu imi este teama sa fiu eu cand sunt langa tine. Iar acest sentiment, iti da o senzatie de comfort care nu poate fi inlocuit cu nimic altceva.

IV. Iti aduci aminte cand ne-am intalnit prima oara? Nu mi-a placut stilul tau fiindca parea ca ne privesti de sus. Aveai un aer bizar, total diferit de ceea ce cunoasteam. Credeam ca esti o alta fata comuna, una care e in trend si care crede ca 1+1=reducere la blushuri. Si de aceasta data soarta s-a pus in cale. Am ajuns sa ne cunoastem dintr-o prostie, din cauza unor vorbe spuse la repezeala, fanteziste, total lipsite de simtul realitatii. Dar mai conteaza acum? Mult timp am crezut ca daca proiectul nu va mai fi in picioare, aceasta prietenie va disparea. Sincer, si cu rusine trebuie sa spun, te-am considerat o individualista. Iar asta e greseala pe care o face marea majoritate, judeca un om inainte sa-l cunoasca. Intregul portret pe care ti-l facusem s-a distrus complet in clipa-n care am ajuns sa te cunosc cu adevarat. Nu erai nimic din ce aratai, iar exteriorul aratat de tine ma facea sa imi amintesc de modul meu de a fi. Dar totusi, am avut incredere. Mai stii? Stand noaptea tarziu vorbind despre cele mai hilare lucruri, ascunzandu-ne fiecare sub patura ei fiindca aveam impresia ca in camera respectiva murise cineva … apoi razand de naivitatea avuta … De fata cu tine am avut curajul sa plang cu lacrimi de crocodil. Stiu ca orice ar fi pot sa ma bazez pe tine. Stiu ca si cel mai rau lucru poate sa fie bun si cel mai fantezist lucru poate deveni realitate.

Mai stiti seara aceea in care am stins lumina si pe bezna fiind am inceput sa vorbim despre cele mai ascunse ganduri? Cred ca acela a fost momentul in care s-a creat o legatura intre noi, una pe care foarte mult timp nu am vazut-o. Trebuie sa recunosc, printre randuri, si sperand ca poate nu veti vedea asta, ca niciodata nu am crezut in prietenie. A avea prieteni era o notiune abstracta, un cuvant lipsit de semnificatie care era un pretext naiv pentru a te folosi de ceilalti. Mereu am crezut ca oamenii functioneaza doar cu interes si nimeni nu se apropie de tine daca nu are castig. Credeam ca oamenii sunt fiinte individualiste, care traiesc doar pentru ei si care nu pot exista fara a distruge ceva in jur. In egoismul meu, nu am avut incredere. ,,Cel mai bun prieten” nu a existat pentru mine. Poate doar asa … ca o vorba adusa de vant. Asta a fost pana v-am cunoscut pe voi. Suna siropos, stiu. Am citit o gramada de astfel de cuvinte, dar acum cand le simt si sunt implicata, cand obiectivul devine subiectiv, stiu ca inseamna … nu ceva, ci CEVA. Unii oameni traiesc o viata fara a gasi persoane care sa le semene. Realizati macar cat de norocoase suntem? E ceva ce simtim si stim doar noi, ceilalti poate ne privesc si spun ca suntem un ,,grup de alea“, vorbe comune. Dar nu suntem un grup fiindca nu jucam intr-o piesa. Nu avem o formatie de dans si nici nu realizam un proiect stiintific.

Iar asta e pentru voi; Pentru a realiza ca certurile stupide si ridicole nu isi au rostul. Asta e pentru momentele in care dam inapoi si spunem ca ceva nu functioneaza. Asta e pentru tot ce nu conteaza. Au zis altii ceva? Da? Eu nu i-am auzit. S-au uitat altii cumva? Da? Eu nu i-am vazut. Asa ca … stau linistita. Fac acest lucru fiindca stiu ca orice ar fi, chiar daca parintii nostrii ar pati ceva, chiar daca doamna criza financiara ne-ar da in cap, chiar daca ar varsa cineva ceva pe cea mai noua bluza, chiar daca sufletul ar fi tinut strans strans in suspans … cineva e acolo pentru fiecare dintre noi. Impreuna totul va fi bine … fiindca stiti la fel de bine ca si mine ca avem nevoie una de alta pentru a continua ca pana acum. Si nu uitati, fiecare e importanta.