Despre ce sa scriu pana la urma? Despre intoleranta, despre prostie sau pur si simplu despre manipulare, santaj sentimental si alte rude indepartate si nu numai ale sentimentelor inutile, lipsite de scrupule, care VAI, uneori cica ar exista. Probabil ca am crescut intr-un mediu prea benefic mie, iar trezirea la realitate, in aceasta realitate jalnica, a fost mai dureroasa decat s-ar fi asteptat fiinta mea naiva. Nu, nu am patit ceva cliseic, nu m-a parasit iubitu’ in gara si nu am fost inselata de cine-stie-ce prieten. De fapt, nu s-a intamplat nimic. Asta nu ma opreste totusi sa imi exprim celalalt punct de vedere, cel care ar fi trebuit sa primeze in fata tuturor vorbelor dulci si cuvintelor fanteziste folosite de atatea ori in cele scrise.
Ce e viata pana la urma? Cica e un drum. Bun, e un drum, intrebare este: care e destinatia? Ma exaspereaza sa constientizez ca oamenii sunt diferiti, atat de diferiti incat sunt toti la fel. Mda … Extra uzata vorba clasica ,, sunt diferit/a” este acum atat de comuna si lipsita de sens incat nici nu merita sa mai fie spusa. Cine mai e diferit in zilele de astazi? Principiul lor e asemanator: eu supravietuiesc, tu poti sa mori. Iar de aici, pornesc toate rautatile pe care oamenii au ajuns sa si le faca unii altora. Indiferenta este printre cele mai dureroase lucruri.
Ma intrebam recent cum voi fi peste ani. Am fost naiva candva. Da, chiar am fost si oh, doar eu stiu cat de mult mi-as fi dorit sa raman asa in continuare. In acest fel, toate lucrurile din jur nu m-ar fi afectat si as fi putut sa zambesc linistita, sa ma bucur fara a constientiza atat de bine tot ce e in jur. Intr-un fel s-ar putea spune ca ar trebui sa traim in nepasare. Ce nu cunoastem nu ne poate rani. Dar de ce sa fiu ceea ce imi displace atat? Sunt satula si de subiectul ,,love” (ca e trendy sa imprumutam cuvinte englezesti) si de visele siropoase si scenariile gen Romeo si Julieta. Zilele trecute am spus drasticele vorbe : ,,Satula sa visez”. Ce poate fi mai groaznic decat sa zici asta? Exista unele momente in care pur si simplu nu rezisti, te uiti in jur, iar atata nepasare te face sa-ti doresti cu ardoare sa dispari sau sa te transformi intr-o planta si sa vegetezi in tacere la umbra unui stejar.
La scoala ce invatam? Fiecare profesor este diferit, fiecare e indiferent in felul sau, matura cu tine pe jos de are chef, iar faptul ca a fost pus acolo sa ne indrume, sa ne formeze ca persoane pare ignorat, uitat undeva, intr-un dulap prafuit dintr-un laborator de chimie. Prietenii sunt prieteni, iar ei te sprijina si te pun la loc pe picioare, dar sa fim seriosi fiecare are viata sa, iar de ar fi sa aleaga intre a-ti asculta tie problemele sau a le rezolva pe ale lor, a doua varianta e cea care primeaza. Parintii inteleg cel mai bine, dar acum depinde de caz. Restul … care mai e? Realizati acum ca desi lumea pare mare e totusi mica?
Nu sunt intr-o stare proasta, ma simt chiar bine, dar am realizat intr-un final ca ma consumam pentru lucruri lipsite de valoare, asa cum sunt sigura ca se consuma si multi altii. Si oh, fiecare om va gasi la un momentdat o persoana capabila sa inteleaga, capabila sa asculte, capabila sa fie acolo, oricand, la orice ora, pe orice vreme, indiferent de imprejurare, indiferent de durere, indiferent de consecinte, mereu, pururea, pentru totdeauna. Acest gand ma face mai fericita, ma mobilizeaza. Probabil ca sunt lucruri prea mici pe care le-am tratat cu o atentie mult prea mare si doamne, eu nu sunt asa! Cred cu tarie in oameni buni, cred in prietenie, si cred in iubire, apare ea la un momentdat dintr-o tufa (incercam sa fiu comica).
In cele din urma tot vesel am incheiat … Heh, optimista pana in ultima clipa.
.w is from waltz 